Infrastructura portuara

ports

Judetul Galati este amplasat strategic ca nod regional de legatura intre tarile din regiunea de vest a Marii Negre: Turcia, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina.

Traficul maritim si fluvial al judetului Galati este derulat prin complexul portuar Galati si ofera numeroase oportunitati pentru economia intregii zone. In structura, ponderea traficului maritim este superioara celei corespunzatoare traficului fluvial ca numar de nave, insa inferioara dupa tonajul marfurilor transportate.

Portul Galati se intinde pe o suprafata de 865.131 mp si dispune de 2 bazine portuare si 56 de dane de operare. Lungimea cheurilor: vertical = 4.675 m; pereat = 2.390 m. Portul este conectat la reteaua feroviara, infrastructura de acces avand o lungime in raza portului de 12,34 km, pe ecartament standard si cateva linii pe ecartament larg, rusesc, in lungul danelor de operare, dar care nu sunt utilizate in prezent. Portul dispune de posibilitati de transpunere / transbordare a vagoanelor, fapt ce ii confera un avantaj pentru derularea activitatii de transport intermodal.

Portul Galati dispune de urmatoarele facilitati:

  • - Facilitati pentru stationarea navelor pe timp de iarna;
  • - Parcare asigurata pentru camioane;
  • - Conexiune cu sistemul rutier national;
  • - Facilitati de depozitare a marfurilor (platforme deschise si magazii inchise);
  • - Siloz pentru cereale;
  • - Zona libera;
  • - Punct vamal;
  • - Punct de tarifare cale ferata;
  • - Echipamente portuare pentru operarea navelor;
  • - Terminal cerealier;
  • - Terminal de containere;
  • - Terminal petrolier;
  • - Gestiunea deseurilor de la nava: gunoi menajer, ape uzate si ape de santina;
  • - Facilitati pentru bunkeraj si pentru intretinerea navelor;
  • - Siguranta in conformitate cu codul ISPS.